La OnOfta, am investit în echipamente de ultimă generație pentru a facilita depistarea rapidă a unei game variate de afecțiuni oculare, inclusiv cele mai severe.
De la investigațiile de rutină până la cele de monitorizare a evoluției bolilor, punem la dispoziție pacienților noștri resursele necesare pentru a identifica și trata eficient afecțiunile oculare.
OCT reprezintă tomografie în coerență optică și face parte din spectrul investigațiilor oftalmologice. Aceasta are rolul de a identifica și de a diagnostica anumite afecțiuni, astfel încât evoluția eventualelor boli să poată fi cât mai bine gestionată, si ajuta la urmarirea evolutiei acestor tratamente.Astfel, cu ajutorul acestei proceduri, sunt obținute informații importante, care au ca scop analiza rapidă, complexă și non-invazivă a structurilor aflate la nivel ocular. Este una dintre cele mai folosite metode de diagnosticare, întrucât ajută la evaluarea corectă a afecțiunilor aflate în diferite stadii de evoluție și, prin extensie, la alocarea unui tratament eficient, corect și precis. Avantajele constă atât în viteza cu care se efectuează aceste teste, dar și în confortul pe care îl are pacientul în timpul investigației.
Perimetrul este un echipament medical foarte util pentru diagnosticarea diferitelor boli ale sistemului vizual si boli cu implicatii neurologice. Utilizarea unui astfel de echipament oftalmologic ajuta la formularea unor diagnostice corecte, identificarea bolilor în stadiile incipiente, monitorizarea dinamicii progresiei bolii.
Tonometru non-contact iCARE pentru măsurare PIO (PRESIUNEA INTRAOCULARA) fără anesteziei sau aer. Tonometru non-contact iCARE este bazat pe un principiu dovedit de măsurare precisă a presiunii intra-oculare.
Monitorul pentru testarea de acuitate vizuala este printre cele mai performante atat pentru copii cat si pentru adulti. Acest monitor are diferite litere,cifre chiar si imagini care ne ajuta sa masuram acuitatea fiecarui pacient.